Procedura de încărcare a abonamentelor pentru persoane care beneficiază de gratuitate, conform unor legi speciale

Beneficiază de gratuitate la transportul public, persoanele care deţin calitatea de:

  • Veteranii de război și văduvele de veterani de război, conform Legii 44/1994, modificată și completată;
  • Persoanele persecutate din motive politice, dislocați, deportați, conform Decret – lege 118/1990 modificat și completat;
  • Luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției Române din Decembrie 1989 sau urmași de eroi martiri, conform Legii 341/2004 modificată și completată;
  • Militarii invalizi, civilii invalizi, răniții și personalul participant care au dobândit afecțiuni fizice și/sau psihice, precum și membrii familiei și/sau alte persoane care participă la îngrijirea acestuia, conform legii 168/2020.

Pentru a putea beneficia de abonamentul eroi, călătorii trebuie să se prezinte la sediul Tursib de pe str. Munchen, nr. 1, Sibiu, în cadrul departamentului Marketing, de luni până vineri, între orele 07:00 – 15:00, pentru întocmirea dosarului, cu următoarele documente:

  • Cartea de identitate;
  • Documentul care atestă că se încadrează într-una dintre categoriile de mai sus.

După întocmirea și depunerea dosarului, emiterea cardului Tursib se face la agențiile Tursib pe baza cărții de identitate.

Activările ulterioare ale abonamentului se fac o dată la 30 de zile la agențiile Tursib pe baza documentului care atestă calitatea de beneficiar al legilor speciale menţionate mai sus și a cardului Tursib.

Valabilitatea abonamentelor pentru eroi este de 30 zile calendaristice.