Abonamente gratuite elevi – Posibilitatea activării automate a abonamentului până la sfârşitul anului şcolar 2020-2021


Tursib a demarat campania de acordare a gratuităţii la transportul public pentru toţi elevii încă din luna iunie. Până în acest moment s-au înregistrat peste 2200 de cereri, pe care noi le-am procesat deja.

Ne-am dorit ca modalităţile de solicitare şi de activare a acestor abonamente să fie cât mai variate, în aşa fel încât tuturor categoriilor de solicitanţi să le fie cât mai uşor să le acceseze. Am dezvoltat module online de transmitere a cererilor şi a documentelor necesare şi am dat posibilitatea celor care doresc să îşi activeze online abonamentul să o poată face. Celor care nu au posibilitatea să facă aceste demersuri în mod electronic, le-am oferit posibilitatea de a merge la Agenţia noastră de pe Calea Dumbrăvii nr. 135 şi la Casieria de pe strada Munchen nr. 1, unde colegele noastre îi ajută de fiecare dată.

Având în vedere faptul că suntem la început de an şcolar, ne-am gândit la o modalitate în plus care ar facilita procedura de activare a abonamentelor gratuite. În acest sens, oferim, începând cu sfârşitul lunii august, posibilitatea ca toţi cei care sunt deja în posesia unui abonament gratuit valid, să solicite o singură dată, activarea automată de către Tursib a abonamentului gratuit pe toate lunile, până la sfârşitul anunlui şcolar 2020 – 2021.

Aşadar, toţi cei interesaţi de oferta noastră, sunt invitaţi să intre pe site-ul nostru www.tursib.ro la secţiunea de activare online a abonamentelor gratuite pentru elevi https://www.tursib.ro/abonament/gratuit. Aici, după completarea căsuţelor cu datele de identificare, apasă butonul “Pregăteşte datele pentru abonament”, iar apoi vor avea posibilitatea de a selecta opţiunea pentru activarea automată a abonamentului până la sfârşitul anului şcolar, bifând individual lunile pentru care solicită activarea automată.

Cei care nu au posibilitatea de a intra pe site-ul nostru, pot face o singură dată o solicitare scrisă pentru activarea automată a gratuităţii, la Agenţia sau la Casieria Tursib, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la punctele noastre de vânzare în fiecare lună.

În acest fel, intrând o singură dată pe site-ul nostru şi urmând paşii descrişi mai sus sau completând o singură dată o cerere la Agenţia sau la Casieria Tursib, veţi beneficia de activarea automată a abonamentului gratuit de elevi pentru fiecare lună, până în august 2021 inclusiv, când se va încheia anul şcolar 2020 – 2021.

Sperăm ca aceste măsuri să vină în ajutorul tuturor elevilor utilizatori ai transportului public, aşa încât să beneficieze în cele mai bune condiţii de siguranţă şi într-un mod cât mai simplu de serviciile noastre.

În privinţa tuturor elevilor care doresc să beneficieze de gratuitate la serviciile de transport public în Sibiu, dar nu au făcut încă cerere în acest sens, îi invităm să o facă fie online pe site-ul www.tursib.ro – Abonamente gratuite elevi, fie  deplasându-se personal la Agenţia sau la Casieria Tursib.

Rugăm toţi elevii si părinţii ai căror copii încep şcoala în septembrie într-o instituţie de învăţământ diferită faţă de cea frecventată anul anterior, să ne informeze despre acest lucru prin completarea formularului “Notificare schimbare unitate de învăţământ” direct pe site-ul nostru, sau la Agenţia sau Casieria Tursib.

De asemenea, pe toţi cei care întâmpină dificultăţi în privinţa obţinerii dreptului la gratuitate, vă rugăm să ne transmiteti un mail pe adresa relatiicupublicul@tursib.ro, iar colegii noştri vă vor ajuta în soluţionarea problemei.

Vă mulţumim tuturor celor care călătoriţi cu autobuzele Tursib şi vă asigurăm pe toţi de faptul că depunem toate eforturile necesare pentru a vă oferi servicii de calitate.   


Etichete: