Avantajele utilizării de către copii a transportului în comun


De fiecare dată când ne gândim la copiii noştri, primul lucru care ne vine în minte celor mai mulţi dintre noi este siguranţa lor. Ne dorim să fie protejaţi la şcoală, sau în activităţile extraşcolare, dar mai ales atunci când ne gândim la modalităţile în care ei trebuie să se deplaseze în oraş dintr-un loc în altul. O majoritate covârşitoare a studiilor referitoare la traficul urban făcute până în prezent atestă faptul că dintre toate modalităţile de transport în oraşe, cel mai sigur este trasnportul în comun.

De multe ori, dacă luăm în calcul statutul,  imaginea noastră personală sau comoditatea, de cele mai multe ori probabil că automobilul va fi cel care va câştiga în lupta cu transportul public. Trebuie însă să fim conştienţi că atâta timp cât aceste idei preconcepute continuă să ne conducă comportamentul, problema mobilității nu va fi niciodată rezolvată. Dacă ne uităm însă la ţările occidentale spre al căror statut tindem cu toţii, un citat pe tema transportului în comun este deosebit de relevant: „O țară dezvoltată nu este un loc unde săracii au mașini - este locul în care bogații folosesc transportul public.”

Sistemele de transport local care deservesc toţi cetăţenii în mod egal, au numeroase beneficii:  sunt mai puţin poluante,  eficiente în spațiu (transportând un număr mare de călători cu mai puţine maşini) şi stimulează economia locală. Dacă ne întoarcem din nou la copii, pentru ei avantajele merg  mai departe de atât.

Ȋn primul rând transportul public susține dezvoltarea cognitivă a copiilor, oferindu-le oportunități de interacțiune cu mediul înconjurător. Fără a avea această interacţiune cu mediul înconjurător, majoritatea copiilor de vârstă fragedă nu pot identifica cu exactitate unde se află sau cum pot ajunge într-un loc anume. Călătoria cu transportul public ar putea furniza cel mai puternic antidot în acest sens, având clare beneficii în privinţa capacităţii lor de orientare în spaţiu.

Dacă vorbim despre sănătatea copiiilor noştri, din nou transportul în comun prezintă avantaje faţă de alte mijloace de transport. Dacă luăm în calcul doar faptul că distanţa de acasă până la staţia de autobuz şi apoi din staţie până la destinaţia finală trebuie făcută de regulă pe jos, este un plus pentru starea lor generală de sănătate.   

Transportul public, care se adresează tuturor cetăţenilor într-o egală masură, este o fereastră către societate în general. Dacă ne referim din nou la copiii noştri, ne  dorim ca ei să poată să traiască într-o societate civilizată, aşa încât încercăm de mici să îi învăţăm lucruri elementare cum ar fi să îi respecte pe ceilalți, să respecte animalele, să fie generoși, să învețe compasiunea, autocontrolul și să protejeze mediul înconjurător. Totuşi, cum putem să aşteptăm de la ei să înveţe şi să respecte aceste reguli în condiţiile în care ei nu ajung niciodată să interacționeze cu oameni ale căror vieți diferă de a lor?

La orice vârstă, modul nostru de transport are un impact extraordinar asupra percepției noastre sociale. Copiii care merg cu autobuzul știu cum arată, stiu cum sună și cum se simte lumea din jurul lor, permițându-le posibilitatea de a dezvolta o conștientizare socială mai acută. De asemenea, îi expune la diverse interacțiuni – aceea de a saluta necunoscuți,  de a fi amabili,  de a fi mai toleranţi cu cei din jurul lor, de a ceda sau a cere politicos un loc într-un autobuz aglomerat şi multe altele.

Nu în ultimul rând, transportul public  oferă copiiilor oportunități pentru a-şi dezvolta un sentiment de independență destul de devreme. Ȋn Japonia spre exemplu,  este normal să vezi un copil de 5-6 ani care merge la școală singur, utilizând mijloacele de transport în comun. Ȋn acest fel, copiii japonezi învaţă de mici să fie independenți şi să se descurce singuri în diverse situaţii. De la deplasarea până în staţie, până la achiziționarea sau utilizarea tichetului de transport, apoi la deplasarea până la destinaţia finală, toate ajută la întărirea sentimentului de autonomie a oricărui copil.

De foarte multe ori, programul adulţilor este atât de încărcat, încât transportul copilului spre şi de la şcoala cu maşina proprie, este aproape imposibil de realizat. Beneficiile utilizării transportului public de către copii sunt incontestabile. Cu toate acestea mulţi dintre noi le ignorăm. Mediul în care trăim se va schimba puţin, dacă fiecare dintre noi alegem să facem o cât de mică schimbare şi să ne modificăm comportamentul. Dar puţin câte puţin se face un întreg. Şi dacă fiecare începe cu puţin, până la urmă şi rezultatele vor începe să se vadă.


Etichete: