Abonamente gratuite la transportul în comun pentru elevi, pentru anul şolar 2022-2023


Publicat în

 

Ȋncepând cu ziua de luni, 29 august 2022, Tursib va da posibilitatea tuturor doritorilor, să solicite activarea abonamentelor gratuite pentru elevi pe anul şcolar 2022-2023. Invităm aşadar toţi elevii care vor să beneficieze de gratuitate, să acceseze site-ul nostru la adresa https://tursib.ro/page/abonamente-gratuite-elevi.

Vă reamintim faptul că ȋn urma  trecerii la noul sistem de ticketing, Tursib a emis tuturor elevilor care aveau deja abonamente gratuite de elev active pentru anul scolar 2021-2022 carduri ȋn formatul nou, pe care le-a distribuit instituţiilor de ȋnvăţământ. Vă invităm aşadar pe toţi cei care ȋncă nu aţi reuşit să ridicaţi noile carduri de la secretariatele şcolilor, să faceţi acest lucru odată cu ȋnceperea cursurilor.  Abonamentele gratuite pentru anul şcolar care ȋncepe vor fi ȋncărcate pe aceste carduri noi.

Solicitanţii care au beneficiat de gratuitate în anul şcolar 2021-2022 şi care au intrat deja ȋn posesia noului format de card Tursib, vor putea completa o cerere simplă, online, fără a mai fi necesar să ataşeze acte doveditoare, iar la finalizarea formularului vor putea solicita activarea abonamentului gratuit pentru tot anul şcolar 2022-2023. Abonamentul se va activa automat ȋn sistem ȋn termen de 48 de ore de la data ȋnregistrării solicitării dumneavoastră.

Dacă nu aveţi posibilitatea de a activa abonamentul online, vă puteţi adresa colegelor noastre de la Agenţiile Tursib.

 Ȋn cazul elevilor care NU AU UN CARD TURSIB dar doresc să îşi facă, în baza solicitării dumneavoastră, se vor emite carduri nominale şi netransmisibile.

Cheltuielile privind emiterea cardurilor Tursib sunt suportate integral de către TURSIB S.A. Procedura de solicitare a unui card nou se poate face de asemenea în două moduri: online sau personal la Agenţiile Tursib.

În cazul în care doriţi să parcurgeţi paşii necesari online, va trebui să intraţi pe site-ul Tursib la capitolul “Abonamente gratuite elevi/“Nu am avut abonament gratuit până în prezent”, unde va trebui să completaţi formularul “Cerere pentru emiterea unui card Tursib de elev”. Se vor ataşa şi documentele necesare: C.I. în cazul elevilor peste 14 ani sau  C.I. al părintelui / reprezentantului legal, certificatul de naştere al copilului în cazul elevilor sub 14 ani şi carnetul de elev (chiar dacă nu este vizat).

 Cardurile vor fi emise la sediul Tursib în urma procesării cererilor clienţilor şi vor fi distribuite săptămânal unităţilor de învăţământ, în aşa fel încât fiecare copil / părinte / reprezentant legal să le poată ridica direct de la unitatea de învăţământ unde este înmatriculat titularul respectivului card. În cazul transmiterii pe site a cererii respectiv a documentelor ataşate, acestea vor fi procesate la sediul nostru în câteva zile. Până la activarea gratuităţii, documentul de călătorie în baza căruia puteţi circula este “Cererea pentru acordarea dreptului la transport gratuit pentru elevi”. Valabilitatea acesteia este de 15 zile de la data completării. Puteţi  descărca cererea de pe site-ul nostru, după ce aţi completat-o.

Dacă nu doriţi să parcurgeţi paşii online, puteţi solicita emiterea unui card gratuit deplasându-vă personal la punctele noastre de vânzare, unde va trebui să completaţi cererea şi vă vor fi solicitate aceleaşi documente ca şi pe site. În cazul în care alegeţi a doua modalitate, cardul vă va fi emis şi înmânat pe loc.

Pentru a evita aglomeraţia la punctele noastre de vânzare, vă invităm pe toţi cei care puteţi, să depuneţi actele necesare online. Dacă acest lucru însă vă este imposibil, vă aşteptăm la punctele noastre de vănzare unde colegii noştri sunt gata să vă ajute.

Găsiţi toate informaţiile referitoare la abonamentele gratuite pentru elevi pe site-ul nostru www.tursib.ro.