2017-06-16

Incepând cu data de 19.06.2017  autobuzele  TURSIB vor circula în program de vară. Programul de circulaţie a fost aprobat de Consiliul Local al Municipiului Sibiu, în şedinţa din 29.05.2017 şi va fi valabil pe perioada vacanţei şcolare a elevilor.

Totodată, traseul 14 se va prelungi la anumite ore,  până în cartierul Reşiţa.

Incepând cu această dată se redenumesc anumite staţii. Astfel, staţia „Cimitir”, se va numi „Calea Dumbrăvii”, iar pe afişajele autobuzelor 1 şi 111, când se deplasează spre această locaţie, va scrie noua denumire.

     Noile orare de circulaţie se vor afişa în staţii la sfârşitul acestei săptămâni.

Informaţii se pot obţine şi de la chioşcurile Tursib, unde vor fi puse în vânzare pliante pentru fiecare traseu.

Site-ul www.tursib.ro va fi actualizat în seara zilei de 18.06.2017. La secţiunea Trasee – Prezentarea fiecărui traseu se pot vizualiza şi tipări pliante pentru fiecare traseu.  Dacă apăsaţi pe numele unei staţii a traseului selectat, veţi regăsi orele de trecere ale autobuzelor prin acea staţie. In josul paginii cu orarele traseului puteţi selecta „Toate programele din staţie”.  

2017-06-14

SC TURSIB SA anunţă că începând cu data de 15.06.2017 se va relua circulaţia pe str.Principatele Unite.

Autobuzele vor circula, în această zona, astfel: … str.Henri Coandă – str.Principatele Unite – str.Oţelarilor - …

Incepând cu acestă dată autobuzele vor opri în staţia „Compa II/2”, vis a vis de poarta II Compa, şi nu vor mai opri în staţia de lângă stadion.

Programul de circulaţie al mijloacelor de transport ale S.C. TURSIB S.A. în perioada 1 – 5 iunie 2017

In zilele de 1şi 2 iunie 2017 pe toate traseele se va circula în programele de zi lucrătoare.

In ziua de 03 iunie 2015 pe toate traseele se va circula în programele de sâmbăta.

In ziua de 04 iunie 2015 pe toate traseele se va circula în programele de duminica.

In ziua 05 iunie 2017 pe toate traseele se va circula în programele de duminica, cu excepţia traseelor 111- 118, pe care se va circula astfel:

2017-04-24

SC TURSIB SA anunţă că în data de 1 Mai 2017 autobuzele vor circula în program de duminică.

2017-04-24

SC TURSIB SA anunţă că începând cu data de 25.04.2017 se va relua circulaţia autobuzelor pe str. Strungului.

Astfel, în sensul de mers spre Compa, autobuzele vor circula: … Calea Guşteriţei – str. Strungului – str. Maşiniştilor – str. Henri Coandă  – … şi vor opri în staţia de pe str. Strungului. 

2017-04-07

 

Programul de circulatie al mijloacelor de transport ale SC TURSIB SA în perioada 15.04.2017 - 17.04.2017

In ziua de 15.04.2017  pe toate traseele se va circula în programele de sâmbăta.

In ziua de 16.04.2017 pe traseele din municipiul Sibiu se va circula între orele 10.00 – 20.00, în programele de duminica. Autobuzele de pe traseele 111, 112, 113, 114, 115, 116, 117 şi 118 nu vor circula .

Pe traseul Sibiu – Păltiniş prima plecare din Sibiu va fi la ora 11.00 .

In ziua de 17.04.2017 pe toate traseele se va circula în programele de duminica . Autobuzele de pe traseele 111, 112, 113, 114, 115, 116, 117 şi 118 nu vor circula .

Incepând cu data de 18.04.2017  pe toate traseele se va circula în programele normale.

 

 

 

 

 

2017-03-10

SC TURSIB SA anunţă că staţia ITP şi-a reluat activitatea la sediul din Sibiu, str.Munchen, nr.1.

2017-01-23

Chioşcurile şi Agenţia Tursib nu lucrează în data de 24.01.2017.