Tursib are grijă să circulaţi în siguranţă


Publicat în

Încă de la începutul pandemiei, Tursib îşi concentrează eforturile în privinţa asigurării unui mediu sigur de călătorie pentru toţi utilizatorii transportului public.

S-au luat astfel o serie de măsuri prin care persoanele care circulă cu autobuzul să se simtă mai în siguranţă în timpul deplasării cu autobuzele Tursib. Printre acestea amintim: igienizarea şi dezinfectarea zilnică (chiar şi de mai multe ori pe zi) a fiecărui autobuz care este scos pe traseu; dotarea propriilor angajaţi cu mănuşi, măşti de protecţie şi soluţii de dezinfectare a suprafeţelor şi a mâinilor. Am montat în toate autobuzele dispensere pentru dezinfectanţi şi mesaje prin care atenţionăm cetăţenii despre obligativitatea purtării măştii de protecţie. Am solicitat călătorilor să respecte regula conform căreia accesul în autobuze să se va facă pe uşa din mijloc, iar coborârea pe uşa din spate.

De asemenea, pe monitoarele din autobuze sunt difuzate în permanenţă mesaje de interes public prin intermediul cărora aducem la cunostinţa publicului regulile de bază prin care se pot proteja pe ei înşişi şi pe cei din jurul lor.

Monitorizăm în permanenţă gradul de ocupare al autobuzelor, în aşa fel încât să putem interveni, în măsura posibilităţilor, ori de câte ori este nevoie. Utilizăm la maxim parcul de autobuze de care dispunem şi încercăm pe cât posibil să suplimentăm capacitatea de transport pe traseele şi la orele la care acest lucru se impune.

Vă asigurăm din nou de întreaga noastră disponibilitate de a ne implica în efectuarea unui transport public de calitate şi în condiţii de siguranţă. Vă reamintim necesitatea ca şi dumneavoastră să vă luaţi toate măsurile necesare pentru a rămăne sănătoşi.

Vă urăm tuturor sănătate şi putere de a trece cu bine peste această perioadă dificilă !